Armonia somnambulilor

Claudiu Neagoe

„Am scris această carte sau, mai bine zis, aceste cuvinte, tocmai pentru a mă întreba peste timp, când va fi să le citesc, ce am vrut să spun. Am scris pentru a-mi fi cititor. Gândindu-mă că vorbele sunt uitate uşor, din pricina impresiei omului că aşa trăieşte în viitor, uitând de trecut, am ales să scriu, tocmai pentru a fi sigur peste timp că n-am ce uita şi pentru a-mi garanta dreptul la întrebarea, ce am vrut să spun, întrebare care, din perspectiva vorbelor, ar putea fi uitată, imolând strădania oricărui răspuns minimal.

Pot uita şi-n cazul scrisului, dar măcar aşa, îmi ofer dreptul mai sigur la amintire. Şi chiar dacă amintirea s-ar autoepuiza, memoria în aceasta privinţă rămânându-mi netrăită, întrebarea tot mi-aş pune-o.

Şi, chiar dacă aş uita şi de mine, nu numai de cele scrise, cu atât mai bine. Chiar îmi doresc să uit de mine. Poate, de aceea am şi scris această carte, tocmai ca să uit de mine… să uit întocmai uitării.

Astfel, atunci, după ce voi fi citit-o, m-aş întreba: Oare ce a vrut să spună acest om? Pun pariu că doar dacă aş uita de mine, aş şti ce a vrut să spună acest om. Numai când ne devenim străini, începem să ştim ce am vrut să spunem sau să ne spunem.“