Eseistica lui Vintilă Horia-402 - 20-Rotonde - Editura AIUS
Sunteti aici:Carti Critica&Teorie literara (Exegesis) Rotonde Eseistica lui Vintilă Horia
Info: Browserul dumneavoastra nu accepta cookies. Pentru a utiliza toate facilitatile magazinului, va rugam sa activati cookies.
PrinteazaTrimite e-mail
Era o fântânăEstetica umbrelor mișcătoare. Altfel despre filme
Eseistica lui Vintilă Horia
Mareste imaginea

Eseistica lui Vintilă Horia

35.00 RON

Rotonde
Pune o intrebare despre acest produs

 

Autor:

Mihaela Albu, Dan Anghelescu

ISBN: 978-606-562-572-3       
An de apariţie: 2015
Format: A5
Nr. de pagini: 382
Opinii critice: În Revista „Curtea de la Argeș”, nr.7 din iulie 2017 (Theodor Codreanu, pag. 3 și 24), ContemporanulGeo ConstantinescuRevista ARGES: Ştefan Ion Ghilimescu
Prezentare:

L-am cunoscut pe Vintilă Horia la o manifestare culturală a exilului, în 1977. Extrema lui erudiție era evidentă, dar ea apărea ca o stare naturală a ființei sale. Tot mai mult, cercetătorii transdisciplinari apar ca redresori ai speranței. 

Vintilă Horia rămâne înscris pentru totdeauna în mine ca un Cavaler al Cunoaşterii Ce Va Veni

Basarab Nicolescu

 

Vintilă a știut să dea o sinteză înnoitoare care face din opera sa o piesă unică și măiastră. Știință, literatură și religie, care până acum se înfruntau, reîntâlnesc – fără a se confunda în elementele proprii – un sens armonios conjugat. Acest autor (a fost) axat pe efortul unei adevărate reunificări a contrariilor

Isidro Juan Palacios

 

Eu consider că Vintilă Horia a reușit să schimbe modul de gândire a multora dintre noi. A fost un mare gânditor

Adoración Alvarez Peña

 

Din păcate, nu poţi să te aşezi pe marginea timpului aşa cum te aşezi pe malul unui râu.

Vintila Horia 

 
 Alte comentarii și apariții:
 
 
     Readucerea în ţară a operei acestui mare român universal, a acestui mare Om al secolului XX, este o datorie. Ne bucurăm că în această secătuire a spiritului românesc, în această secetă de repere în spaţiul din care a fost expulzat scriitorul, dar pe care l-a binecuvântat printr-o operă, există oameni care fac eforturi să-i dea locul meritat şi în istoria literaturii române.
Volumul Eseistica lui Vintilă Horia - deschideri către transdisciplinaritate, realizat de scriitorii şi cercetătorii Mihaela Albu şi Dan Anghelescu, a apărut, în condiţii excepţionale, la Editura Aius, Craiova, în 2015, cu ocazia aniversării centenarului naşterii marelui scriitor.
Cartea se referă şi cuprinde o parte dintre eseurile lui Vintilă Horia publicate în limba română în diverse reviste culturale ale diasporei române din Occident, unde scriitorul s-a autoexilat, după 1945, o dată cu supunerea României de către trupele sovietice şi instaurarea regimului de inspiratie bolşevică. 
     Pentru că între anii 1940-1944 activase ca reprezentant al ambasadelor României la Roma şi Viena, în calitate de şef de cabinet al Ministerului Propagandei, în 1946 Vintilă Horia a fost condamnat la Bucureşti, în contumacie, de un aşa-zis Tribunal al Poporului la 25 de ani de muncă silnică, tânărul scriitor a rămas în străinătate. După 23 august 1944, împreună cu soţia, a cunoscut viaţa în lagărele germane, până la eliberarea lor de către trupele engleze. După aceea a trăit în calitate de exilat în Italia (1945-1948), în Argentina (1948-1953) şi de atunci în Spania cu o întrerupere de 4 ani (1960-1964) când s-a stabilit la Paris, unde câştigase Premiul Goncourt pentru romanul scris în limba franceză Dumnezeu s-a născut în exil, premiu pe care a fost nevoit să-l refuze, datorită unei campanii politice murdare pornită de la Bucureşti, cum că scriitorul ar fi făcut parte din Mişcarea legionară. La această campanie s-au raliat şi câţiva scriitori de stânga francezi, desigur stipendiaţi de regimul comunist din România. Adevărul era că el a publicat în ţară la unele publicaţii cuziste, dar ştim că A. C. Cuza se desprinsese de Legiune din 1927, când profesorul ieşean s-a desolidarizat public şi ireconciliabil de acţiunile violente şi criminale ale fanaticilor lui C. Z. Codreanu.
     După 1990, au fost traduse în limba română unele romane ale scriitorului (poezia a fost în permanenţă scrisă în limba maternă), a mai apărut o carte de eseuri publicate în ţară până la exil, recent a fost descoperită şi publicată de editura Vremea o carte de memorii, scrisă tot în limba română; rămân însă încă multe din scrierile sale apărute în italiană, franceză şi spaniolă necunoscute publicului român. Prin urmare, studiul şi culegerea de eseuri realizate de cercetătorii Mihaela Albu şi Dan Anghelescu constituie una din încercările reuşite de a-l readuce pe marele creator exilat în ţara pe care a fost nevoit să o părăsească şi în care n-a mai avut timp să se reîntoarcă, scriitorul plecând din această lume în 1992.
     Eseistica lui Vintilă Horia – deschideri către transdisciplinaritate aduce aşadar în atenţia publicului cititor aspectele mai puţin mediatizate ale personalităţii scriitorului Vintilă Horia şi, mai cu deosebire, activitatea sa de eseist cu mari deschideri către transdisciplinaritate.
Cartea se deschide cu un studiu amplu în care este prezentată mai întâi, pe scurt, generaţia din care a făcut parte scriitorul, câteva note biografice, o schiţă a activităţii sale literar-publicistice din ţară, care s-a constituit drept bază solidă pentru bogatul palmares de mai târziu, precum şi o analiză a eseisticii scrise în exil. La activitatea de scriitor sunt adăugate informaţii asupra celei de conferenţiar şi de profesor, oferind cititorului român de astăzi date necunoscute (sau doar parţial cunoscute). Anexa include o selecţie din studiile şi eseurile publicate în limba română în revistele exilului. Unele dintre acestea, chiar dacă au mai fost republicate în ţară în anii din urmă, sunt – în opinia noastră – de importanţă primordială în edificarea tiparului eseistic gândit de V. Horia, precum şi a temelor predilecte, dar şi a modului de analiză şi interpretare a unor probleme filosofice, literare şi politice prin care scriitorul a fost recunoscut ca unul dintre cei care realizaseră o sinteză inovatoare prin ştiinţa reunificării contrariilor.
     În anexă sunt inserate de asemenea un set de scrisori de la şi către Vintilă Horia, acestea contribuind la reliefarea personalităţii destinatarului ori a expeditorilor, dar şi a epocii în care ei au trăit. Unele pasaje vin să completeze totodată şi istoria literaturii noastre.
Din întregul volum se desprinde cu claritate faptul că eseurile lui Vintilă Horia pun în lumină nu numai un mare maestru al cuvântului, ci şi un gânditor la curent cu noile descoperiri ale ştiinţei şi filosofiei contemporane, precum şi o mare conştiinţă a secolului trecut.
Readucerea în ţară a operei acestui mare român universal, a acestui mare Om al secolului XX, este o datorie. Ne bucurăm că în această secătuire a spiritului românesc, în această secetă de repere în spaţiul din care a fost expulzat scriitorul, dar pe care l-a binecuvântat printr-o operă, există oameni care fac eforturi să-i dea locul meritat şi în istoria literaturii române, după cum şi-a câştigat-o, cu multă trudă, dar şi cu mult succes, în istoria limbilor universale, de împrumut.
 
Gazeta de Sud - Actualitate (5 decembrie 2015)
 
     Cartea de weekend: „Eseistica lui Vintilă Horia – deschideri către transdisciplinaritate“ de Mihaela Albu și Dan Anghelescu, Editura AIUS.
     Autorii volumului „Eseistica lui Vintilă Horia – deschideri către transdisciplinaritate“, istoricii literari Mihaela Albu și Dan Anghelescu, și-au propus să aducă în atenția publicului cititor aspectele mai puțin mediatizate ale personalității scriitorului Vintilă Horia și, cu deosebire, activitatea sa de eseist cu mari deschideri către transdisciplinaritate. Chiar dacă în receptarea personalității creatoare a lui Vintilă Horia domină imaginea romancierului care, evadat din estul totalitar, a binemeritat nu numai decernarea Premiului „Goncourt“ (1960), ci şi tipărirea şi retipărirea cărţilor în impresionante tiraje, în traduceri în peste 40 de limbi, anvergura cu care se desfăşoară eseistul şi gânditorul originar din Segarcea – Dolj cunoaşte străluciri şi profunzimi la fel de ample și de complexe. Neobosiții istorici literari Mihaela Albu și Dan Anghelescu au demonstrat valoarea de eseist a autorului român, cunoscut și prețuit în lume, dar aproape necunoscut la noi.
Cartea se deschide cu un studiu amplu în care este prezentată generația din care a făcut parte scriitorul, câteva note biografice, o schiță a activității sale literar-publicistice din țară, care s-a constituit drept bază solidă pentru bogatul palmares de mai târziu, precum și o analiză a eseisticii scrise în exil. La activitatea de scriitor sunt adăugate informații asupra celei de conferențiar (cu săli arhipline) și de profesor (admirat de studenți), oferind cititorului român de astăzi date necunoscute (sau doar parțial cunoscute). Anexa include o selecție din eseurile publicate în limba română în revistele exilului. Unele dintre acestea, chiar dacă au mai fost republicate în țară în anii din urmă, sunt – în opinia autorilor – de importanță primordială în edificarea tiparului eseistic gândit de Vintilă Horia, a temelor predilecte, dar și a modului de analiză și interpretare a unor probleme filosofice, literare și politice prin care scriitorul român a fost recunoscut internațional ca unul dintre cei care realizaseră o sinteză inovatoare prin știința reunificării contrariilor. În anexă sunt înserate, de asemenea, un set de scrisori de la și către Vintilă Horia, acestea contribuind la reliefarea personalității destinatarului ori a expeditorilor, dar și a epocii în care ei au trăit, completând totodată și istoria literaturii noastre.
 
În ziarul de duminica - Ziarul de duminică, 18 dec. 2015 
 
     Cu  prilejul împlinirii a o sută de ani de la naştere, s-au organizat mai multe manifestări dedicate scriitorului, în diferite oraşe ale ţării, s-a lansat cartea Eseistica lui Vintilă Horia – deschideri către transdisciplinaritate de Mihaela Albu şi Dan Anghelescu, apărută la Editura Aius; Revista „Mozaicul“, în cel mai recent număr al său, a publicat un Dosar Vintilă Horia
 
 
 
Theodor Damian - Vintilă Horia din nou acasă
     Reprezentaţii literaturii şi culturii exilului, intelectualii săi de frunte au fost exilaţi de două ori: odată, scoşi afară din ţară, sau ei înşişi lăsând în urmă matca creşterii şi fiinţării lor datorită instaurării regimului comunist în România, şi a doua oară prin marginalizarea lor în diverse feluri în timpul noilor regimuri de după 1989 când numele lor ar fi trebuit să fie rostite cu respect şi evlavie, când statuile lor ar trebui să împodobească semnificativ pieţele din centrele oraşelor, numele lor date străzilor principale, programelor culturale, burselor academice, iar operele lor introduse în programele analitice din şcolile româneşti. Actele de dreptate nu vin din partea forurilor oficiale responsabile de administraţia culturii. Noroc că totuşi vin; de la persoane private, ca antreprize personale, ca acte de curaj, de aceea cu atât mai importante. 
     Un astfel de act de curaj îl fac doi reputaţi cercetători ai exilului cultural românesc Mihaela Albu şi Dan Anghelescu. După ce s-au remarcat prin alte volume de valoare întru recuperarea culturii noastre exilate, singura adevărată în perioada comunistă de dureroasă amintire, Prof. univ. Dr. Mihaela Albu şi eminentul eseist şi istoric literar Dan Anghelescu au publicat o nouă şi impresionantă lucrare Eseistica lui Vintilă Horia: deschideri către transdisciplinaritate (Ed. Aius, Craiova, 2015, 384 pp.).
     Cu o prefaţă semnată de Vasile Spiridon, o notă introductivă şi un argument al autorilor, volumul prezintă contextul general cultural al României interbelice în care a crescut şi s-a format spiritual şi intelectual Vintilă Horia, după care urmează o scurtă trecere în revistă a vieţii marelui om de cultură român şi a celor două mari peroade ale creaţiei acestuia, cea de dinainte şi cea de după momentul exilării. Sunt analizate competent şi atent diferitele aspecte ale producţiei intelectuale a lui Vintilă Horia, cum ar fi profesoratul şi munca academică, dar şi creaţia literară mai ales în latura ei inter şi transdisciplinară (literatura, filosofia, religia şi ştiinţa), aici incluzându-se şi celebrele interviuri pe care le-a avut cu numeroase personalităţi ale vremii sale, de statură internaţională, din domeniile amintite.
     Accentul cercetării autorilor însă cade pe eseistica lui Vintilă Horia, creaţie care îl descoperă ca pe unul dintre cele mai rafinate spirite româneşti ale vremii, alături de Mircea Eliade, Emil Cioran şi Eugen Ionesco.
     Studiul autorilor analizează marile tematici ale acestei opere eseistice, de la viziunea despre lume şi timp, la istoria filosofiei române şi diverse aspecte ale culturii noastre naţionale, la Eminescu, Eliade, Blaga şi Ion Pilat. În partea a doua a lucrării Mihaela Albu şi Dan Anghelescu reproduc o serie de esuri şi studii ale lui Vintilă Horia publicate în reviste româneşti în străinătate, insuficient cunoscute şi popularizate în România, urmate de o notă preliminară a intelectualului român la cartea sa de interviuri intitulată Călătorie la centrele pământului şi de semnificative aprecieri ale lui Isidro Juan Palacios despre Vintilă Horia, precum şi un interviu al acestuia din urmă oferit primului în revista spaniolă Punto y coma.
     Volumul se încheie cu un capitol de corespondenţă între Vintilă Horia şi apropiaţi ai săi (toţi fiind personalităţi marcante ale exilului românesc), de un util indice de nume şi un scurt album fotografic. 
     Trebuie precizat că valoarea studiului de faţă nu constă numai în necesara punere în lumină a unui mare (încă) nedreptăţit, ci şi în reputaţia autorilor lui care se numără printre foarte puţinii experţi în cultura exilului românesc, Mihaela Albu, cunoscând realităţile fenomenului românesc din afara frontierelor ţării în mod direct, având şansa de a fi predat câţiva ani la Columbia University din New York şi a fi pe deplin integrată în viaţa culturală a românilor din New York în special şi din America în general, iar Dan Anghelescu un asiduu cercetător îndrăgostit de bibliotecile şi arhivele exilului românesc. Aducerea de către ei “acasă” a lui Vintilă Horia este un gest de admirabil patriotism în cel mai curat sens al cuvântului.
 
 

Mediaş, noiembrie, 2016 Ionel POPA

ADUCEREA ACASĂ

 

     Centenarul naşterii lui Vintilă Horia (1915 – 1992) a fost sărbătorit prin câteva manifestări (colocvii, editări din opera celui sărbătorit) pe măsura personalităţii sale, universale şi naţionale. Amintim: În căutarea “Omului total” - Actele colocviului «Vintilă Horia: o sută de ani de la naştere», Ed. Vremea, 2015, sub îngrijirea lui Cristian Bădăliţă şi Basarab Nicolescu; Eseistica lui Vintilă Horia – deschidere către transdisciplinaritate de Mihaela Albu şi Dan Anghelescu, vol. imprimat la Ed. Aius, Craiova, 2015; Vintilă Horia, Călătorie la centrele pământului, Ed. Art, 2016 (trad. Sanda Popescu Duma); Vintilă Horia, Salvarea de ostrogoţi (Prigoniţi-l pe Boetius), ediţia a doua, în traducerea semnată de Ileana Cantuniari, Ed. Vremea, 2016. Toată stima şi respectul pentru cei care au făcut posibil aceste lucruri şi îndemn pentru viitor pentru că mai sunt multe de făcut pentru întregirea patrimoniului cultural şi spiritual al neamului prin aducerea acasă a culturii creată de exilul nostru anticomunist şi antitotalitar. În rândurile ce urmează ne propunem să facem o prezentare a cărţii Eseistica lui Vintilă Horia – deschideri către transdisplinaritate. Studiul semnat de Mihaela Albu şi Dan Anghelescu are un caracter recuperatoriu a unui sector esenţial din opera aceluia care întregeşte cu asupra măsură triada marilor exilaţi români, recunoscută (din păcate, de alţii, înaintea noastră) ca valoare universală: Mircea Eliade, Eugen Ionesco, Emil Cioran. Una din mizele cărţii, după cum spune Vasile Spiridon în «prefaţă», este aceea “de-a demonstra că, într-o complementaritate reciprocă reflectorizantă, se întâlnesc în opera lui Vintilă Horia, eseistul, credinţa, o neostoită vocaţie a cunoaşterii, dar mai ales deschiderea către un distinct umanism, animat de ideile de fiinţă, sens şi adevăr.” Vintilă Horia a fost permanent racordat, nu ca un amator, ci ca un gânditor original şi profund la mişcarea ideilor din ştiinţă, filosofie, religie, arte, psihologie. El se mişcă în aceste domenii ale cunoaşterii având conştiinţa transdisciplinarităţii. Prin scrisul său s-a implicat în problemele care au frământat veacul blestemat cu cele două războaie mondiale. Eseistica sa e tutelată de câteva teme fundamentale: Timpul/timpul, sacru/profanul, libertatea şi adevărul, spiritualitatea, viitorul. Cu alte cuvinte ieşirea omului din a exista şi intrarea în a f. În “Notă asupra ediţiei” autorii îşi raportează demersul la realizările anterioare (Nicolae Florescu, Gabriel Stănescu, Mircea Popa) de punere în circulaţie, acasă, a eseisticii vintilăhoriene, iar în “Argument” sunt enunţate motivele şi principiile elaborării acestei cărţi: locul lui Vintilă Horia în cadrul exilului românesc anticomunist, necesitatea şi datoria de a aduce acasă avuţia naţională creată de acesta, şi de recunoaştere a ei, menirea antilethe a unei astfel de cărţi. Studiu demonstrează că Vintilă Horia este unul din marii făuritori de cultură românească. De aceea opera lui trebuie să devină bun cultural şi spiritual pentru noi, cei de azi. Cartea are două părţi: Studiu şi Anexă. Studiul e precedat de o “Introducere” în care, în 20 de pagini, dense în idei şi informaţii de istorie literară, este prezentată “Generaţia României întregite”. În finalul acestor pagini faci cunoştinţă cu portretul moral şi spiritual al tânărului Vintilă Horia, de dinaintea condamnării la exil. Printr-un demers suplu şi riguros, este analizată eseistica scriitorului în cele două etape ale creaţiei: “Etapa românească” şi “Etapa exilului creator”. Studiul e organizat în capitole şi subcapitole, în titlurile cărora, ca într-o oglindă, citeşti conţinutul lor. Amintim câteva din ele: “Desţărare, suferinţă şi cunoaştere”; “Exilul anticomunist şi Realul istoric”; “Pe drumul cunoaşterii. Reunificarea contrariilor”; “Vocaţia eseistică a lui Vintilă Horia”. Bine motivat, autorii acordă atenţie “Introduceri în istoria filosofiei româneşti” şi “Literatura română din ţara ocupată vs trecutul intebelic”. Sub acest generic sunt analizate paginile lui Vintilă Horia despre “Revizionismul cultural – manifestare a puterii comuniste”; paginile despre Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Lucian Blaga. Studiul se încheie cu 5 pagini de “Concluzii” din care extrag căteva idei: Vintilă Horia este un gânditor; eseistica lui se caracterizează printr-o bogată şi variată tematică şi problematică cu deschidere metafizică, prin unitate şi coerenţă; prin întreaga sa operă, Vintilă Horia a contribuit la înnoirea discursului intelectual modern; şi nu ultima caracteristică: limbajul (indiferent în ce limbă a scris – spaniolă, franceză, italiană, română) este de o vibraţie, frumuseţe şi subtilitate deosebite. Partea a doua a cărţii, o antologie, cuprinde 150 de pagini cu: “Studii şi eseuri publicate în revistele exilului românesc”; articolul lui Isidor Juan Polacios, “Meritul cultural al lui Vintilă Horia” şi interviul luat de acesta lui Vintilă Horia, publicate în revista Punto y coma, nr. 5/1986-1987. Antologia mai cuprinde un substanţial grupaj, “Vintilă Horia şi corespondenţii săi”, - de mare valoare documentară pentru critica şi istoria literară. Şi în fine, cartea conţine un mic “Album fotografic” şi un util “Indice de nume”. Autorii cărţii şi-au atins scopul şi, având model pe Vintilă Horia, au săvârşit şi o faptă spirituală şi patriotică.

 

În Contemporanul - Marian Barbu: Vintilă Horia într-⁠o ediţie academică

24 iulie 2017

 

     Astăzi, în 2017, când exilul interbelic, provenit din spaţiul României, este pe cale de a-⁠şi fi încheiat ciclul de viaţă, omeneşte vorbind, cercetările „de caz” nu contenesc să se afirme multiform.

     În prim planul aducerii grabnice şi a aşezării valorilor produse de generaţiile pierdute în melanjul cultural al străinătăţii s-⁠au regăsit numele lui Mircea Eliade, Emil Cioran şi Eugen Ionescu. Abia după înlăturarea dictaturii roşii, în decembrie 1989, printre norii democraţiei confuze, tulburi, s-⁠au aflat cercetările de recuperare parţială sau totală în speranţa că receptorii tineri vor lua aminte de străluciţii noştri înaintaşi, deloc resemnaţi, care şi-⁠au croit o a doua viaţă, „cu durere şi suferinţă” în ţările de adopţie silită. Destinderea lor fiinţială s-⁠a făcut datorită preaplinului de comunicare în care se cuibărise pe vecie Cultura, formele multiple de subjugare a eului creator.

     Cum nu se cuvine ca într-⁠o cronică literară să invocăm şi să dezvoltăm ramificaţiile contorsionate, unele dintre ele dubioase şi chiar nocive, ale politicii de ieri, care clamau cu turle şi surle staliniste că omul este cel mai preţios capital, când, în fond, ea, politica pisa şi măcina chiar propria-⁠i dogmă. Când fariseismul a urcat până la acoperişul casei şi a rămas acolo ca un steag fluturând în bătaia tuturor vânturilor, cauza nobilă a revoltei, adică dreptatea, totul părea pierdut. Divide et impera era sloganul subiacent cu care se-⁠nainta şi în România, şi în Corea, în Vietnam şi în China ori în Cuba. Internaţionalismul cravatei roşii şi-⁠a început eşecul chiar din timpul Comunei din Paris. Încă trăiau… Marx şi Engels. Ridicarea în scaunul nepieritoarei dogme a revenit lui V.I. Lenin. Iar prin uciderea familiei ţariste, vulcanii noroioşi ai culorii roşii au răsărit intempestiv în multe ţări din Europa şi Asia. Era semnul clar al unui simptom gen gândacul de colorado. Politica a devenit mirajul alienării pe care Stalin a rezervat-⁠o tuturor supuşilor săi care i-⁠au revenit după cel de-⁠al Doilea Război Mondial.

     Scriitorii, pluton de primă linie ai sensibilităţii umane, au fost dintre cei dintâi care n-⁠au acceptat jugul politicii impuse. Pe căi văzute (citeşte: legale) şi nevăzute, ei au luat drumul spinos al străinătăţii. Oricum, spre Apusul Europei.

     Din labirintul timpurilor, în ceea ce ne priveşte, după împuşcarea soţilor Ceauşescu, la 25 decembrie 1989, s-⁠a crezut că se poate vorbi de instalarea democraţiei. Adică de libertatea de exprimare, fără parti-⁠pris-⁠uri politice, oricare ar fi şi indiferent de orientarea autorului. Aşa a reînflorit critica şi mai ales istoria literară, eseistica de tip cultural, dezbaterea de frondă, încât scriitorii din diaspora s-⁠au văzut dintr-⁠o dată în centrul atenţiei tuturor, ca nişte părinţi regăsiţi de copiii lor, pe care, vezi Doamne, ei îi uitaseră.

Nu ştiu dacă vreodată în România se va putea realiza o Carta Magna despre diaspora românească, fracturată, din varii motive, la diferite perioade de timp. Oricum, cea din perioada interbelică întrece prin înălţimea unităţii de breaslă şi acţiune concertată tot ce a fost mai înainte şi pe cea din zilele noastre.

     Cei doi minunaţi cercetători – Mihaela Albu şi Dan Anghelescu, prin popasul editorial în două volume (I – Eseistica lui Vintilă Horia – Deschideri către transdisciplinaritate, 384 pagini, şi Tinereţea unui „fost Săgetător” – Vintilă Horia, publicistica interbelică. Antologie selectivă, 260 pagini, apărute în 2015 şi 2016) – şi-⁠au continuat, la Craiova, activitatea extrem de minuţioasă asupra polimorfismului scrisului lui Vintilă Horia (20 dec. 1915 – 4 apr. 1992).

     Poate că vreun institut de cercetare al Academiei Române îşi va propune într-⁠un plan, pe o durată de 4-⁠5 ani, cu un colectiv avizat, să realizeze o activitate ştiinţifică de o asemenea anvergură, ca în final să se înregistreze, nu încape îndoială, o biruinţă savantă de mare folos spiritelor alese interesate de românism şi românitate. Se vor individualiza manifestări ale publicisticii, ale activităţii culturale în genere, ale literaturii, în speţă, de ce nu? – ale politicii dincolo de frontierele ţării de baştină. Şi câte altele.

Până acum, s-⁠au înfăptuit parţial, datorită unor oameni tenace, ca Florin Manolescu, Cornel Ungureanu, Marilena Rotaru, Mihaela Albu, Dan Anghelescu, Nicolae Florescu, Gheorghe Glodeanu, Mircea Handoca, Mircea Popa, Basarab Nicolescu, Vasile Spiridon, Ion Cristofor, Dumitru Micu ş.a., studii, comentarii şi monografii.

     Ne trebuie însă un Panopticum!

     Şi totuşi … tandemul cercetătorilor de acum îşi luminează, în continuare, munca sisifică de desfoliere a presei interbelice din România. Accentul a căzut pe colaborarea lui Vintilă Horia la Gândirea (lui Nichifor Crainic) şi la Meşterul Manole, pe care a păstorit-⁠o chiar el însuşi (ian. 1939 – ian.-⁠aprilie 1942). Ironia sorţii face ca tocmai numele lui să nu figureze în Dicţionarul Presei Literare Româneşti de I. Hagiu, 1987, la pag. 207! Acelaşi nu-⁠i reţine numele nici la… colaboratorii Gândirii!

     Of, of şi iar of şi în cazul harnicului tandem, numele lui Dumitru Micu nu este măcar consemnat la… indice de nume, el, autorul unei voluminoase monografii despre Gândirea şi gândirismul, 1975.

     Dincolo de asemenea „cârlige” critice, realizarea scripturală a celor doi cercetători, sub raport ştiinţific, academic, rămâne de toată lauda – de la acribia filologică a trascrierii textelor din reviste, păstrându-⁠se normele epocii, fără actualizări, interpretări şi contribuţii adiacente, până la datarea din revistă, cu tot „harnaşamentul” biblioteconomic. Adică eseurile în totalitate, semnate Vintilă Horia, nu numai că nu s-⁠au perimat, ba chiar au devenit de permanenţă. Am luat la întâmplare (vorba vine) un fastuos eseu, intitulat Pentru o cunoaştere literară a unor concepte ştiinţifice actuale. În esenţă, comentatorul, consumatorul de artă, nu poate face abstracţie de lumea ştiinţei care-⁠l înconjoară la tot pasul. Dar, cu nonşalantă dubitaţie, de câte ori pune în alăturare „literatura cu ştiinţa”, se gândeşte la… Aligheri. Odată deschisă fereastra spre divinul Dante, omul enciclopedic trece la pupitru şi perorează modular, ca în retorica modernă – la Ezra Pound, T.S. Eliot, Paul Claudel. Căci, raţional, cărturăreşte, cum i-⁠au aşezat zodiile coroniţa devenirii, Vintilă Horia, universalul, priveşte în cunoştinţă de cauză şi scrie apodictic: „Căci, dacă analizăm opera poeţilor contemporani, de la romantici până azi, imitatori ai acelei tendinţe vom afla puţini. Victor Hugo, din păcate, însă într-⁠un fel foarte exterior, dispus să accepte un fel de mesaj futurist al ştiinţelor, care ar putea lansa omenirea pe făgaşuri cântătoare şi care s’au dovedit înşelătoare, facile iluzii deterministe, contrazise de concluziile contrarii ale celor două războaie mondiale şi de înflorirea, la dreapta şi la stânga, a unor regimuri concentraţionare, încă la modă.” Sunt invocaţi aceiaşi trei poeţi, cărora li se alătură numele prozatorilor Joyce, Musil, Thomas Mann, Ernst Jünger, Raymond Abelio. În aceeaşi paradigmă a dezbaterii, se află şi „o întreagă serie de romane de ştiinţă-⁠ficţiune, în primul rând opera lui Huxley, Wells, Orwell sau chiar a lui Ray Bradbury, pentru a repune în contact discipline, tehnici ale cunoaşterii, cum sunt de demult divorţatele Literatura şi Ştiinţa.”

     Am apelat doar la acest excerpt, pentru a vedea pe viu nivelul gândirii unui savant, a cărui fibră de recomandare a fost literatura. Se poate desprinde, în mod vizibil, lejeritatea cu care se mişca în lumea informaţiilor, tonusul abordării lor, fără juisări pernicioase în numele unei atitudini nemărturisite.

     Întotdeauna, bibliografia de sprijin este adusă la zi. Iar experimentatul tandem de cercetători o plasează, tipografic vorbind, în subsolul de pagină, cu literă mică. Socotesc că biruinţa intelectual-⁠cărturărească a celor doi – Mihaela Albu şi Dan Anghelescu – ar putea fi răsplătită cu un premiu al Academiei Române şi pentru acurateţea transcrierii textelor originale. Ba şi pentru cazna translării în limba română de titluri şi crochiuri critice din limbi străine, pe care savantul Vintilă Horia le folosea în conferinţele şi cursurile lui universitare. Mărturisesc că sunt uimit de ipostaza filosofului Vintilă Horia, atât de original şi de bine organizat în formularea ideilor. Şi nu-⁠mi dau seama, acum când scriu despre el, dacă în studiile de specialitate din ţara noastră există o cât de mică zăbavă asupra personalităţii sale şi în acest domeniu.

     Antologia (selectivă) din publicistica interbelică a lui Vintilă Horia este ea însăşi un model de tipăritură privind concepţia de alcătuire, de punere în temă, pornind de la Argument până la Concluzii şi Bibliografie.

     Primele două capitole pot fi subscrise politologului şi sociologului, ambele ipostaze fiind gardate de criticul şi istoricul literar. Acesta din urmă poartă viziunea Totului, din care desprinde, pentru folosinţă imediată, ceea ce îl interesează.

     Autorii selecţiei, ştiind bine cui se adresează (chemaţi, dar şi nechemaţi!) ne-⁠au înlesnit lectura, profunzimea ei, coincidenţele comparatiste, în creştere sau în descreştere, din perioada românească, punând în prim plan anii din interbelic: 1936, 37, 38 etc. Totul începe de la Gândirea, nr. 4, aprilie 1936, se trece şi pe la Meşterul Manole, chiar din primul său număr de apariţie (1939), înregistrându-⁠se, după numerotarea noastră în antologia pe care o avem în vizorul comentariului, 25 de texte (eseu şi critică literară) la Gândirea şi 39, identităţi similare la Meşterul Manole.

     Nobilii autori Mihaela Albu şi Dan Anghelescu au mai selectat un text din Revista Fundaţiilor Regale, intitulat Rudolf Binding sau despre realismul fantastic.

     Spiritul critic al lui Vintilă Horia era acomodat cu mişcarea vie a domeniului şi nu se sfieşte să opereze clasificări pertinente nu numai în epocă. Oprindu-⁠se asupra activităţii scriitorului german Rudolf Binding şi înainte de a trece la… lucru, ex abrupto, constată: „Marii prozatori ai epocii noastre se impart în trei categorii bine diferenţiate: a) realiştii, care păstrează în scrisul lor vechile păcate, dar şi vechile puteri ale naturalismului şi dintre cari se pot cita cu cinste numele unor John Galswarthy, Aldo Pallaseschi, Liviu Rebreanu, Knut Hamsun, Jean Giono şi Georges Duhamel; b) fantasticii care păstrează o linie romantic purificată şi evoluată gen Massimo Bontempelli, Alain Fournier, Alfredo Panzini, Mircea Eliade şi G. K. Chesterton şi c) ideologii cari, depăşind cu mult formula realistă a lui Dostoievski, fac din eroii lor parlamentarii unor pasiuni individuale, exprimate prin glasul tare al unor probleme sociale, politice şi morale care ajung să umfle aproape singure paginile unui volum compact.”
      Şi ce credeţi voi, boieri dumneavoastră, cititorii sau cârcotaşii criticii literare, că ar trebui să urmeze? – simplu, comentatorul nostru, ilustrul Vintilă Horia, scrie negru pe alb: „Opera lui Rudolf Binding, în faţa acestei împărţiri sumare dar cuprinzătoare (deh, autoapreciere!, n.n. M.B.), ia înfăţişarea unui compromis care o elimină din structura pură a oricăreia din categoriile enumerate mai sus. Ceea ce nu-⁠l înjoseşte cu nimic, ci, dimpotrivă, îi aşază creaţiunile pe un plan de originalitate care face din el unul din scriitorii cei mai interesanţi ai epocii noastre…” Şi tot aşa, cu biografia lui Binding prin Leipzig, Tübingen, Kassel, Berlin, Florenţa, Grecia, savantul român comentează ca specialist şi poezia lui Rilke, a lui d’Anunzzio şi a altor poeţi ai vremii.

 


Disponibilitate

Pe stoc: Da




Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează