Tinerețea unui „fost Săgetător”. Publicistica lui Vintilă Horia

Opinii Critice:

IOAN N. ROŞCA (Lumina lina. Gracious light, nr. 3/2017)
Despre publicistica interbelică a lui Vintilă Horia
   Prin cele 13 romane, peste 20 de volume de eseuri, 7 cărţi de poezie, 3 cărţi de memorii, la care s-ar putea adăuga şi câteva volume în care s-ar cuprinde corespondenţa sa cu alte personalităţi culturale, Vintilă Horia (1915-1992), unul dintre cele mai importante nume ale exilului literar românesc, poate fi plasat în constelaţia creatorilor de mare complexitate, fiind un scriitor polivalent, total.
   Nu întâmplător, după 1990, scriitorul născut la Segarcea şi afirmat în România interbelică, dar exprimat pe deplin prin lucrările sale elaborate în perioada exilului interbelic în Italia, Argentina, Franţa şi Spania, a revenit în actualitatea românească şi, într-un fel, acasă atât prin traducerea unur lucrări editate în alte limbi, cât şi prin analiza creaţiei sale în cărţi şi studii care au reliefat, fiecare, una sau mai multe din laturile creaţiei sale polifonice: romaneşti, poetice, eseistice, estetice, filosofice.
   Recent, doi din cei mai cunoscuţi contributori la valorificarea creaţiei lui Vintilă Horia, ca şi a exilului literar românesc, profesoara şi scriitoarea Mihaela Albu şi poetul, eseistul şi istoricul literaturii Dan Anghelescu, au publicat volumul Tinereţea unui “fost Săgetător”, Vintilă Horia – publicistica interbelică (Editura Aius, Craiova, 2016), o antologie selectivă din revistele literare, precedată de un “Argument”, de fapt un consistent studiu introductiv al celor doi editori. În acelaşi an, în volumul colectiv În căutarea omului total, subintitulat Moştenirea literară şi spirituală a lui Vintilă Horia (Editura Vremea, Bucureşti, 2016), cei doi cercetători au semnat împreună două studii ample (cca. 100 pp.), care se referă cvasi-exhaustiv la publicistica lui Vintilă Horia, vizând atât articolele şi eseurile din revistele interbelice, cât şi pe cele din publicaţiile exilului postbelic românesc. Contribuţiile celor doi eminenţi exegeţi din volumele amintite succed cea mai amplă şi cuprinzătoare analiză pe care, tot împreună, au dat-o întregii opere horiene în masivul volum (de 384 pp.) Estetica lui Vintilă Horia. Deschideri către transdisciplinaritate (Editura Aius, Craiova, 2015).
   Volumul Tinereţea unui “fost Săgetător” este important, pe de o parte, prin “,argumentul” introductiv, iar pe de altă parte, prin reeditarea, într-o selecţie semnificativă, a eseurilor scriitorului din revistele Gândirea şi Meşterul Manole, la care se mai adaugă şi un eseu din Revista Fundaţiilor Regale.
   Introducerea intitulată “Argument”, care reia parţial studiul “Publicistica lui Vintilă Horia în perioada interbelică” din semnalatul volum colectiv, este importantă pentru că oferă o perspectivă de ansamblu asupra publicisticii interbelice a “fostului Săgetător”, referindu-se şi la articolele lui din revistele Porunca vremii şi Sfarmă-piatră, inclusiv la cele politice, care nu figurează printre cele antologate, şi, de asemenea, pentru că expune principiul abordării articolelor politice ale tânărului Vintilă Horia prin raportare la contextul lor istoric. Sunt prezentate, astfel, condiţiile istorice, social-politice şi culturale ale României din anii 1920-1940, ca premise care permit o mai bună şi dreaptă înţelegere a publicisticii abordate. Sunt trecute în revistă pericolul bolşevic care ameninţa România, naţionalismul ca act de creaţie şi trăire spirituală, factorii modelatori ai generaţiei de intelectuali în care s-a afirmat Vintilă Horia, şi anume tânăra generaţie în frunte cu Mircea Eliade şi grupul de la revista Gândirea avându-l ca mentor pe Nichifor Crainic. Pe fundalul amintit, în publicistica lui Vintilă Horia sunt distinse, mai întâi, începuturile, cu colaborările la revistele Porunca vremii (1936, 1939, 1940), condusă de Ilie Rădulescu, şi Sfarmă-piatră, unde Horia colaborează din 1939, când revista era condusă de Nichifor Crainic, dar şi în anii următori, cu rubrica externă şi cronici literare şi artistice. Astfel, analiza introductivă întregeşte imaginea oferită de articolele antologate şi proiectează mai multă lumină asupra atitudinii politice pentru care tânărul Vintilă Horia a fost condamnat în 1946 de noile autorităţi de la Bucureşti. A fost vorba de o prezentare favorabilă a regimurilor dictatoriale din Italia şi Germania, când acestea nu-şi manifestaseră încă puterea malefică, dar şi de blamarea regimului sovietic şi de atitudinea sa anticomunistă menţinută în mod consecvent. De altfel, scriitorul însuşi, rememorând sub titlul “După treizeci de ani” împrejurările din 1960 legate de acordarea premiului Goncourt pentru romanul său Dumnezeu s-a născut în exil, preciza că, înaintea festivităţii de decernare, fiind invitat la Ambasada R.P.R. din Paris pentru a se fotografia împreună cu tot personalul ambasadei, a refuzat invitaţia, iar faptul că refuzase să colaboreze, a atras, apoi, o susţinută campanie de denigrare la adresa sa.
   Preocupările de prim-plan ale tânărului publicist nu erau însă cele politice. Într-adevăr, articolele sale din revista Meşterul Manole (1939-1942), iniţiată şi condusă de el însuşi, denotă faptul că orientarea sa de principiu, ca şi a revistei, consta în separarea culturii de politic şi afirmarea identităţii noastre naţionale prin cultură. Or, aşa cum întreabă autorii antologiei, “îndemnul său ... către confraţi de refuz al politicului nu demonstrează şi nonimplicarea sa?” (studiul “Publicistica lui Vintilă Horia în perioada interbelică”, în op. cit., p. 101). O asemenea orientare era determinată de concepţia sa potrivit căreia noua literatură română avea şansa să se afirme pe plan european prin opere care să combine simbolismul şi ficţiunea, ca modalităţi de accedere la esenţial, iar nu prin transcrierea realităţilor cotidiene, empirice, inclusiv a celor politice, preluate de literaţii realişti şi semănătorişti.
   Prin publicistica sa din revistele literare interbelice, căreia i s-a dedicat timp de aproape un deceniu, începând de la vârsta de “20 de ani şi încă unul”, Vintilă Horia s-a dovedit un tânăr talentat şi erudit, un bun cunoscătoar al prozei, poeziei, teatrului şi criticii literare româneşti, precum şi al celor mai însemnate realizări din literaturile franceză, italiană, germană, engleză, ceea ce i-a permis formarea unei concepţii estetice înnoitoare şi realizarea unor evaluări ale producţiilor literare româneşti în spiritul principiilor sale estetice şi al comparativismului, comparabile cu stilul practicat în epocă de ilustrul George Călinescu. Prin variata sa publicistică interbelică, prin poeziile şi prozele publicate în revistele vremii, Vintilă Horia a realizat acumulările necesare viitorului laureat al premiului Goncourt şi l-a anunţat pe omul de cultură transdisciplinar din perioada postbelică. Autorii antologiei despre Tinereţea unui “fost Săgetător”, Mihaela Albu şi Dan Anghelescu, au meritul de a ne oferi “portretul artistului în tinereţe” şi de a ne introduce în laboratorul său de creaţie.