Scriitorul român. De la doctrina și omagiile de partid la premiul Nobel

 Cunoaşterea reală a fenomenului de „turcire” masivă a scriitorilor şi intelectualilor români după actul de la 23 august 1944 - cu înregimentarea lor în armata cântăreţilor „realizărilor” regimului realist-socialist şi comunist de inspiraţie oriental-sovietică (unii în rol de prim-solişti sau chiar de dirijori: Sadoveanu, G. Călinescu, Al Rosetti, Traian Săvulescu etc.) o recuperare şi o analiză fără parti pris-uri politice, pe această canava otrăvită, a operei puţinilor neaderenţi sau rezistenţi, pe de o parte; înaltă ordine, restituirea fondului literaturii exilului politic anticomunist, cu inventarierea şi studierea cu atenţie a tezaurului său cultural major (cărţi, publicaţii, biblioteci, academii, fundaţii, arhive, anuare, simpozioane şi conferinţe, corespondenţă şi jurnale inedite etc., etc) sunt singurele modalităţi viabile, astăzi, de a pune în discuţie, a înţelege şi evalua corect bogatul spirit creator al elitelor culturale româneşti moderne, făuritoare şi responsabile de statusul cultural şi intelectual al ţării.

Acest mai mult decât necesar demers care, din păcate, nu a devenit încă, după aproape trei decenii şi jumătate de la Revoluţie, un act reflex în exerciţiul vieţii literare şi intelectuale de zi cu zi, în activitatea curentă a instituţiilor cu atribuţii în domeniu, va trebui menit nu numai împrospătării şi revitali-zării permanente a memoriei noastre cultural-istorice, dar şi efortului de a ne defini spiritual, pe deplin justificat şi onorabil, în noul habitat european.

Ştefan Ion Ghilimescu