Gellu Naum: aventura suprarealistă

Silviu Gongonea

Fără nicio îndoială Silviu Gongonea este cel de-al treilea exeget important al operei lui Gellu Naum, un veritabil continuator al efortului analitic al lui Ion Pop (cf. Gellu Naum. Poezia contra literaturii)şi al iniţiativelor excepţionale ale neobositei Simona Popescu, recuperatoarea ineditelor (Calea Şearpelui) şi autoarea studiului Salvarea speciei. Despre suprarealism şi Gellu Naum (2000) precum şi a cărţii Clava. Critificţiune cu Gellu Naum (2004).“

Eugen Negrici

„Opera lui Gellu Naum este studiată, explicitată şi valorificată într-o sumă complexă de perspective: istorică, teoretică, estetică, comparatistă, hermeneutică, poietică, într-un întreg interpretativ original, riguros documentat şi fin nuanţat. Monografia închinată lui Gellu Naum de Silviu Gongonea va reprezenta, după încredinţarea noastră, un reper important în bibliografia critică nu numai a acestui autor, dar şi a problematicii largi în care este încadrat: avangardismul şi suprarealismul european, avangardismul şi suprarealismul românesc.“

Mircea Tomuş

„O carte despre Gellu Naum este binevenită şi justificată, întrucât este vorba despre unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai suprarealismului şi avangardei din literatura noastră. Despre Gellu Naum s-au mai scris câteva studii meritorii (...). Dar, despre un scriitor de valoare se pot elabora cât mai multe exegeze, cu atât mai mult cu cât studiul lui Silviu Gongonea se diferenţiază prin viziune şi prin stil de cele anterioare.“

Ovidiu Ghidirmic

Cartea este structurată în cinci capitole distincte ce, la rândul lor, cuprind mai multe subcapitole şi secţiuni.

Capitolul întâi redă dimensiunea personalităţii lui Gellu Naum văzut ca homo biograficus care a fost martor, cu sau fără voia lui, al unor evenimente mai mult sau mai puţin psihanalizabile.

Capitolul al doilea surprinde coordonatele teoretice ale avangardelor de la noi, inistând, cum era şi firesc, pe marginea suprarealismului şi asupra raporturilor lui Gellu Naum cu suprarealismul românesc de care a fost strâns legat şi căruia i-a trasat liniile de forţă de recunoscut într-un program foarte apropiat de cel teoretizat de A. Breton de-a lungul timpului.

Capitolul al treilea analizează poezia lui Gellu Naum nu înainte de a defini conceptul de poezie şi de a urmări poietica imanentă creaţiei sale.

Capitolul al patrulea este dedicat prozelor poematice situate întotdeauna la graniţa poeziei, prozei şi eseului, texte care, în esenţă, stau sub tentaţia manifestului şi dublează discursul poetic naumian prin ceea ce Ion Pop numea foarte potrivit „reflecţia ‘metaliterară’“.

Capitolul al cincilea investighează cu ajutorul instrumentelor de analiză a teatrului non-mimetic, teatrul lui Gellu Naum, care prin cele cinci piese, Exact în acelaşi timp, Insula, Poate Eleonora…, Ceasornicăria Taus şi Nepotul lui Rameau, îl situează printre reprezentanţii de seamă ai teatrului de avangardă european.