Colecţia AVANGARDĂ & TRANSDISCIPLINARITATE îşi propune să promoveze studiile despre avangarda românească şi cercetările de tip transdisciplinar şi să aducă în atenţia cititorilor ideile novatoare ale avangardiştilor români sau de origine română consacraţi în străinătate, subliniind în acelaşi timp posibilităţile pe care le oferă metodologia transdisciplinară în domeniul ştiinţelor umaniste, aşa cum a fost ea desăvârşită de fizicianul şi filosoful Basarab Nicolescu.