Opinii critice: |
Tema dreptăţii – şi nedreptăţii, insistă Ana Bazac – nu este nouă deloc, dar este cu atât mai necesară o trecere în revistă a principalelor aspecte cercetate de-a lungul timpului şi reliefate ca fiind cele mai importante.
Este al doilea volum preocupat să dea o perspectivă multidisciplinară asupra unui concept abstract ce este nodal într-o ontologie a umanului. După discuţia despre datorie, propunerea din volumul de faţă provoacă atât prin problemele puse de către autori cât şi prin soluţii.
Tema dreptăţii este mai puţin la modă decât tema drepturilor şi procedurilor juridice, dar şi una şi cealaltă sunt profund ideologice. De aceea, este mereu interesantă înmănuncherea unor cercetări în care criteriile ideologice sunt şi puse între paranteze dar şi sugerate în cadrul analizei.
Ion Ianoși
Dar oferta autorilor acestei abordări (multidisciplinare) care previne tocmai scepticismul este de natură să pună ordine în înţelegerea dreptăţii, adică să contracareze impresia de echivalenţă a punctelor de vedere, impresie ce stă la baza concepţiei sterile despre „inevitabil”. Disciplinele diferite reprezentate – istoria filosofiei şi axiologie, lingvistică, istorie şi proiecţie critică, drept, filosofie analitică şi aplicată, psihologie, filosofie continentală, etică, filosofie socială – atestă nu doar intenţia constructivă a autorilor, ci şi nivelul actual al cercetării: nivel ce permite criteriile, judecarea lor critică şi ierarhizarea, în plină relevare a unui determinism complex, opus reducţionismului.
Ca urmare, se pot observa şi o dezvoltare a conceptului – legat de valori şi norme ce au rolul de a circumscrie dreptatea – şi contradicţiile prin care are loc această dezvoltare. Acest aspect este cel mai interesant, deoarece tocmai prin sesizarea contradic-ţiilor putem depăşi schemele mentale şi comportamentale ce ajung mereu să frâneze înţelegerea noastră asupra lumii.
Mircea Malița
|