|
Prezentare: |
Proiect editorial co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Naţional
„Alexandru Teodor Stamatiad (1885-1956) și-a ratat eternitatea, după cum arată Mihai Zamfir, unul din exegeții lui. Contrastul dintre succesul cunoscut în timpul vieții (era considerat superior lui Minulescu și Panait Cerna) și uitarea care l-a acoperit ca un giulgiu vreme de aproape un secol ne dă o lecție de modestie, dacă nu chiar de umilință. Poetul născut la București la 9 mai 1885, descendent prin mamă din familia Ghiuculeștilor (și văr cu renumitul pictor Theodor Pallady), n-a mai fost editat din 1942. Atunci apărea ediția completă și definitivă a Cortegiului amintirilor, o culegere ce cuprindea pe lângă cele patru volume personale de versuri, numeroase și valoroase traduceri. După cum remarcă Aureliu Goci, Stamatiad nu este un mare creator, el fiind semnificativ nu pentru geniul său artistic, ci pentru tendințele operei sale, care rezumă în mod excepțional, trăsăturile unei jumătăți de veac de poezie (prima jumătate a secolului al XX-lea).”
Ștefan Bolea
|
