Ioan Suciu (n.1948, în Sibiu) a absolvit Academia de Studii Economice, în 1971. A debutat cu volumul de povestiri Vânătoare de roboți (1982). Au urmat: Trei sute de trepte, roman (2011), Candelabrul galben, povestiri (2012), Omul de fier, povestiri (2014), Instituția, roman (2015), Femeia de porțelan, povestiri (2016), Momâia, nuvele (2017), Năucul, roman (2018), Omul de sticlă, povestiri (2018), Furnicile uriașe, povestiri (2020).
„– În continuarea expunerii mele, vreau să pun accentul pe disciplină. Nu știu dacă ați observat, dar în natură există o ritmicitate a fenomenelor. Soarele răsare în fiecare dimineață; apune în fiecare seară. Iarba crește din pământ. Anotimpurile se succed unul după altul. N-o să vedeți vară după toamnă, iarnă după primăvară. Cerul e sus, pământul e jos. Luna apare seara și dispare dimineața. Copacii cresc cu vârfurile-n sus. Copiii sunt mici la început și mari la sfârșit. Picioarele noastre ajung până la pământ. Pietrișul de pe munte cade de sus în jos. Când mergem dimineața la serviciu, ne întâlnim cu aceleași persoane, la aceleași ore. Animalele care au dinți, se folosesc de ei pentru a mânca. Animalele care n‑au dinți, nu se folosesc de ei. Când ne e sete, bem apă, când nu, nu. Observăm că există gesturi care se repetă. Ritualuri. Lumea merge înainte. Iar dacă ar merge înapoi, direcția principală va fi aceea și oamenii vor crede că merg înainte.”
