Cei morți înainte de moarte

„– În fiecare noapte, îmi imaginam cum te voi omorî. Da, până la jumătatea lui august, nu m‑am îndoit nicio clipă că te voi împuşca, numai timpul când o voi face nu‑l ştiam. Probabil, după ce aş fi aflat unde îmi este familia. Şi s‑a mai întâmplat ceva ce n‑aş fi bănuit…

Pentru prima dată, de când urcase pe prispă, se opri din rumegat şi îşi agăţă privirea de faţa celuilalt. Omul din Podul Rugilor continuă să‑l privească în ochi:

– Apropierea de numai câteva zeci de metri. Îţi simţeam şi spaima, şi suferinţa, şi umilinţa, şi pragul nebuniei, de care te apropiai uneori, şi strigătele care sfâşiau noaptea, toate astea m‑au fleşcăit, mi‑au stins ura. Poate m‑am gândit la anii mei de puşcărie... În gândurile mele, însă, te‑am omorât de multe ori. Ce nu am aflat cu adevărat, şi nici nu cred că voi afla vreodată, este modul în care ai fi murit. Te‑ai fi umilit, implorându‑mă să nu te împuşc, sau m‑ai fi înjurat, spunându‑mi s‑o fac mai repede. Poate că moartea te‑ar fi găsit deja mort, cine ştie?”