Confesiunile Amiralei Noir

O lume urâtă, ca un lup rău, cu botul căscat, stă deasupra capului tău. De ea te separă doar o aspirație, trasă și ea în jos de un tentacul negru al potrivnicirii. Lumea aia de sus nu e pentru tine, te va mânca cu fulgi cu tot. Mâna ta dreaptă mai caută încă să se prindă de trecut, dar stânga ține totuși o speranță și doa un obstacol te separă de idealul-inorog, mic dar curajos, pe care-l visezi. Ca să ajungi la el, trebuie să te cobori. Umilință și modestie. Viitorul se bifurcă apoi. Apar noi țărmuri. Deci drumul adevărat este pe jos, nu pe sus...

 

Viorel Pîrligras

 

„Numai pentru nebuni” stătea scris la intrarea în Teatrul Magic din Lupul de stepă. Ceva similar văd și pe frontispiciul Amiralei.

Intrarea e pe riscul propriu. O carte a unor trăiri și experiențe atât de  personale, încât, paradoxal (doar pentru o logică binară paradoxal) dobândesc un caracter general.

Dacă ai curaj, citește. Dar citește, frate, citește. Nu doar cu ochii. Sau nu doar cu sufletul. Ori cu mintea. Citește cu toată ființa ta, cu ficatul, cu sternul, cu plămânii. Cu rinichii. Și cu toate petalele tale.

.......

 

Cosmin Dragoste