Volumul Cosmodiceea. Etica repetitia a fost redactat de gânditorul român între anii (1935-1955), la Bucureşti şi este împărţită în cinci părţi, după modelul Eticii spinoziste. Cosmodiceea este considerată, pe drept cuvânt, „testamentul filosofic” lăsat de Brucăr filosofiei româneşti. El înţelege prin Cosmodicee „necesitatea de a ne dezvinovăţi de păcat numai în cazul cunoaşterii adamice”.
Filosoful român distinge două tipuri de cunoaşterii: Cunoaşterea prometeică, socratică şi tehnică a lumii şi Cunoaşterea adamică, mistică şi etică. Prima, cunoaşterea prometeică este prin excelenţă elină şi indoeuropeană, cunoaşterea etică la evrei, cea de-a doua, cunoaşterea adamică este o cunoaştere iudaică. Aceasta, spre deosebire de cunoaşterea ştiinţifică, se află în armonie cu natura cosmică şi cu naturalitatea omului, fiind singura care poate întrona o etică tolerantă şi nediscriminatorie, „un ethos care nu măsoară, care nu numără, care nu cântărește și nici nu fragmentează ci, dimpotrivă, înţelege şi iubeşte”.