Din abecedarul credinţei

…Constatăm cu mâhnire că „duhul sărbătorii“ în sine lasă mult de dorit în zilele noastre…
De unde, odinioară, Duminica venea cu aerul ei de sărbătoare, cu parfumul sacru al bucuriei omu­lui de a fi în comuniune cu sine, cu semenii şi cu Dumnezeu, treptat, treptat, ea a intrat în şirul zilelor de rând, până chiar şi pentru omul de la ţară… Şi luăm aminte cu mirare cum, în multe din satele noastre, localnicii stau pe la porţi şi pe la colţurile uliţelor, şi doar ici-colo, câte un bătrân sau câte o bătrână se strecoară discret cu câte o floare în mână spre uşile deschise ale bisericilor lor mari şi goale…
Alteori, copiii şi nepoţii de la oraş vin să le ajute celor bătrâni la muncile câmpului… Şi, în loc să-i înveţe pe cei tineri să aibă şi ei respect şi cuviinţă faţă de „rânduiala“ sărbătorii, ies împreună la muncă asemenea unui popor fără Dumnezeu.
Cum să-i mai respecte tinerii pe vârstnicii lor, dacă văd că aceştia nu mai ştiu de nici o lege, de nicio rânduială, de nicio tradiţie?
Aşadar, de la sărbătoare, omul trebuie să ştie să ia folos… Altfel, devenită un simplu ornament, sărbătoarea slăbeşte şi moare, devine weekend…
„Doamne, ajută-ne să putem cuprinde cu mintea şi cu inima adevărul Tău mântuitor spre a ne regăsi din nou în duhul sărbătorii şi a ne bucura de Ziua Învierii Tale!“