Într-o seară, de vară, o vioară cânta

  

Pornind de la o dublă execuţie - cea excepţională a unei piese muzicale, la vioară, preludiu la evenimentul care a zguduit un întreg oraş, şi cea, nu mai puţin excepţională, a unui concetăţean, violonist amator, victima unui complot «de Stat», sub paravanul justiţiei –, un copil dotat aflat în pragul vieţii ce se deschidea înaintea lui, puţin câte puţin, ajunge să descopere atât lumea muzicii cât şi cea reală, înconjurătoare. Este totodată şi ocazia de a-şi începe iniţierea în surprinzătoarea tehnică - singura capabilă să asigure supravieţuirea, atât a oamenilor de rând, cât şi a deţinătorilor puterii - a disimulării, valabilă şi în muzică dar şi în existenţa de zi cu zi.

Schumann obişnuia să zică: „Chopin ascundea tunuri sub flori în mazurcile sale”, în acelaşi fel, această imagine idilică ascundea poate o realitate mai tragică. Toată lumea a auzit Sonata pentru pian nr. 14, „A Lunii”, cu precădere prima ei mişcare. Adagio sostenuto, vârf al „romantismului”, dar pufini oameni ştiu că - după mărturisirea însăşi a lui Beethoven, făcută violonistului Karl Holz —, o compusese la căpătâiul unui prieten decedat, altfel spus, in calitate de „marş funebru”...

 

Dragomir Costineanu