Ion Barbu - Cosmologia „Jocului secund"

Semnalând „unitatea structurală, indestructibilă” a vo­lumului Joc secund şi „setea de completitudine” cu obâr­şii în „cultul matematicilor”, Basarab Nicolescu for­mulează ipoteza construcţiei poemelor prin analogie cu edificarea teoremelor, proces care însă nu trebuie înţeles „vulgar, ca o impunere a univocităţii pe un tărâm ce este, prin definiţie, al ambiguului”, ci ca sinteză a intelectului şi sensibilităţii.

Automorfismul universului liric/ axio­matic astfel descris este susţinut, la nivelul conţi­nuturilor, de o simbolistică ternară – Mitul Oglinzii, Mitul Nunţii şi Mitul Soarelui – care „constituie «aura» tuturor poemelor, cântecul inefabil, dar inteligibil al «Jocului secund».” Revelând chroma corespunzătoare – Albastru, Verde, Galben –, obţinută, la rându-i, prin taina „exhaustiei”, aceste mituri (nu-şi epuizează, ci) îşi poten­ţează forţa semnificantă: luxurianţa aulică a culorilor minţii sporeşte valenţele afectului, la fel cum jocul lumii îşi dobândeşte puritatea, prin oglindire, în apele mântuite ale spiritului.

Pompiliu Crăciunescu