Mărturia unei generaţii

După cum se poate observa, deşi ne-am creat un reflex încă din liceu ca atunci când ne referim la scriitorii din perioada interbelică, să spunem dintr-o suflare „Arghezi, Barbu, Blaga”, cel care i-a căutat pe aceştia a îndrăznit totuşi o timidă ierarhizare „la cald”. Cele 28 de nume (poeţi, prozatori, actori) sunt aşezaţi în cumintea ordine alfabetică. Există o singură excepţie: Tudor Arghezi. Aderca a ţinut, se pare, să deschidă această preţioasă – culegere de interviuri cu poetul pe care-l consideră cel mai important al generaţiei sale şi despre care crede nici mai mult nici mai puţin că „justifică o generaţie şi un veac”. Dincolo de această intervenţie subiectivă, citind paginile care urmează, sentimentul dominant este acela că avem şansa să asistăm la cristalizarea/ autodefinirea celei mai importante perioade din istoria culturii române. Se poate simţi încă de la prima lectură presiunea literaturilor mari, felul în care scriitorii români se raportau printr-un soi de emulaţie controlată la numele mari din literatura franceză, engleză, rusă. Se poate simţi, în egală măsură, aerul tare al mişcărilor şi curentelor culturale interbelice care au susţinut până în prezentul nostru întreaga literatură română.

Xenia Karo