Nopţile mele, nopţi...

La modul general, se poate spune că Aurelian Zisu scrie o poezie crepusculară, ce își are rădăcinile în zona eminescienei „asfințiri de idei”; de fapt, tot volumul reprezintă o formă de conștientizare a propriei existențe, o poetică Judecată de Apoi (pe care eul liric și-o proiectează sieși în șaptezeci și cinci de nopți (numerotate cu cifre romane chiar dacă fiecare are titlul ei), întrerupte de intermezzo-uri ce sunt numite sugestiv Din cugetările sărmanului Moise. Nopțile mele, nopți… este un volum ce integrează o microepopee personală ce are ca erou principal propriul eu ajuns într-un moment de cotitură existențială în care viața nu mai e viață, moartea nu mai e moarte și poezia nu mai e doar poezie, ci este un strigăt în pustiu, este sânge însingurat, este durere descântată, este, în fine, vindecare a deznădejdii.

Petrișor Militaru