Poeta Monica Berglund a strâns în acest volum poemele de dragoste pe care tatăl ei, Camil Poenaru le-a dedicat pe parcursul anilor femeii de care era îndrăgostit și care, le a păstrat cu sfințenie, ani de zile. În prefața cărții muza poetului poartă numele zeiței vânătorii și a castității din panteonul roman (Daiana) și, poate că, acest lucru nu este întâmplător: poemele cuprinse în acest volum sunt de o candoare și o puritate a iubirii pe care nu o întâlnim decât la poeții antici sau la cei mai distinși romantici. (...) Pe de o parte, în plan biografic și narativ asistăm la o desfășurare gradată a poveștii de dragoste de la faza inițială a primei presimțiri (poemul Daiana mea), la navigatorul de pe mările dorului (poemul Puiul meu…), la cel care întrevede eminescian ipostaza angelică a iubitei (Cum ai ascuns?...) sau contemplă frumusețea statuară a muzei (Statuia) ori se îmbată cu senzualitatea aproape muzicală pe care o emană prezența femeii iubite (Violina). Pe de altă parte, dincolo de unele detalii biografice ale poveștii de dragoste ce evocă întâlniri sau „împreunări de cuvinte” (Ca să nu mai fim doi), intensitatea trăirii erotice este cea care răzbate din poeme și le dă un farmec aparte.
