Tango tendresse

      „Mai multe Eleanor, o singură Mircea. Ceea ce vrea să spună că măștile poeziei sale sunt nu doar diferite, ci, mai ales, diverse până la polifonie, asemenea vocilor unui roman. În poeziile lui Eleanor Mircea se aud șoapte din lirica paradoxal-gnomică a lui Nichita Stănescu, din cea de tinerețe a lui Marin Sorescu, dar și din amurgul acestuia, din poezia dezabuzată a ultimelor decenii, din fronda saturată de cotidian banal și de sex a generației 2000. Se vede cu ochiul liber că poeta citește radiologic poezie așa cum alții se dau cu parfum, dar și că își joacă biografia sub rime obsesive sau jocuri de cuvinte ce par a fi acolo pentru a nu i se vedea inima. Cred că Eleanor Mircea știe miraculos să se facă firimituri magice ascunse luminos printre textele ei.”

 

Marcel Tolcea