Tudor Arghezi. Victoria retoricii

Competenţele autoarei sunt însă remarcabile, iar Notele aferente capitolelor, organizarea materialului, manevrele pe care le execută pe plaja conceptelor trădează seriozitate şi rigoare ştiinţifică. Mai mult, din felul în care se situează faţă de text şi de bibliografie şi din apetitul analitic vizibil la fiecare capitol, deduc o distanţare faţă de generaţia ei înclinată spre pusee eseistice şi spre deducţii rapide şi superficiale. Ai senzaţia uneori că parcurgi unul dintre acele studii solide ce erau dedicate unor cărţi sau unor scriitori în anii de excepţională expansiune a structuralismului, când se năştea în universităţile româneşti cultul metodologiilor „la zi”.

Eugen Negriei