Un uomo universale: Ion Biberi

Alte comentarii și apariții:

Nord literar, NR.10(149),OCT.2015

    Eugen D. POPIN 

ADEVĂRURI LĂSATE MOȘTENIRE*

   Recuperările literare, chiar dacă nu au făcut niciodată breaking news (a se citi: nu au reușit să ocupe prima pagină a revistelor literare), sunt, au fost dintotdeauna necesare și importante pentru recuperarea integrală a istoriei unei literaturi. Cazul Biberi, despre L’uomo universale este vorba, începe inevitabil cu apartenența subiectului monografiei la generația anilor 1930, generație de scriitori care a reușit să marcheze și să structureze tiparul cultural al vremii. Despre Ion Biberi se afirmă, pe bună dreptate, că a scris foarte mult, „enorm”¹, și că singurul istoric literar care și-a asumat „misiunea de a reciti, a recapitula, a judeca abundenta operă”², cartea fiind de acum la ediția a II-a, este Mihaela Albu. Afirmație provocatoare, întemeiată însă, a eminentului critic Cornel Ungureanu, care remarcă în prefața cărții despre Ion Biberi:  „abandonat de prietenii, de cunoscuţii de odinioară. Unii au murit, alţii ar fi prin străinătăţi, alţii l-au uitat“. Fenomen, din păcate, prea des întâlnit. În fond, moștenirea literaturii române, a arealului românofon, lăsată destulă vreme fără milă de izbeliște, precum atâtea altele, amintesc doar bibliotecile marilor spirite ale culturii noastre, nu este altceva decât singurul bun care poate afirma o cultură, o națiune. Este realmente îngrijorător să constatăm cât de infim este ori a devenit interesul contemporaneității pentru lucrări și scriitori care s-au străduit să-și pună în cuvinte și pe hârtie harul care le-a umplut trecerea. Iar când se mai întâmplă(!) ca nume uitate, precum Anton Golopenția, Brutus Coste sau Ion Belgea, să ajungă din nou în actualitatea imediată, ca opera lor să trezească interesul unui istoric literar înseamnă, probabil, că le-a venit și lor vremea, pentru ca să rămânem, totuși, în convențional.

   Un uomo universale: Ion Biberi, de-acum la cea de-a doua ediție, revăzută și adăugită, aduce opera și scriitorul iarăși în atenția marelui public, credem și în atenția celor pentru care fenomenul Ion Biberi a fost insuficient reflectat în istoria literară. Trebuie spus că autoarea monografiei a avut, o vreme, privilegiul de a fi fost în contact direct cu Ion Biberi, aspect amintit și în prefața cărții. Asta însă, dincolo de firescul care se naște din contactul direct cu autorul, nu a schimbat în niciun fel acuratețea și rigoarea istoricului literar.

   Apoi, aș sublinia faptul că scrierile unei generații literare, dar și operele de artă cuprind în ele, inevitabil, aspecte ale epocii, detalii care redau cel mai exact, uneori fotografic, momente specifice ale vremii. Pentru a reface cât mai corect istoria literară a unei epoci, este imperios necesar să punem laolaltă actorii epocii respective, indiferent dacă aceștia au scris și publicat în teritoriul geopolitic al unei limbi ori în afara ei. Asta, pentru că exilul este o pedeapsă pentru individul social, nu și pentru individul-spirit. Cel din urmă rămânând inevitabil acasă. Iar acasă este limba în care el poate să existe, în și dincolo de puținul zilnic.

   Epoca în care Ion Biberi s-a format a fost „un mediu social şi politicspecific anilor de după război şi după realizarea Marii Uniri, din toate provinciile româneşti”, care „a făcut ca mulţi dintre tineri să se implice conştient în viaţa culturală a ţării”³. Faptul că Ion Biberi a fost prezent în publicațiile literare ale vremii, alături de Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, confirmă apartenența sa la spiritul generației. Scrierile sale au adus laolaltă scriitorul și medicul, redând umanul privit și reflectat de literat în tandem cu medicus.

Monografia reconstituie un curriculum literar, încercând să inducă cititorului interesul pentru o eventuală întâlnire directă cu opera lui Ion Biberi. Întâlnire neîndoielnic benefică atât pentru cititorul obișnuit, cât și pentru cel avizat.

Note:

* Mihaela Albu, Un uomo universale: Ion Biberi, Editura Aius, 2015;

1. Cornel Ungureanu, în Un uomo universale: Ion Biberi, Editura Aius, 2015, p. 8;

2. Idem;

3. Mihaela Albu, Un uomo universale: Ion Biberi, Editura Aius, 2015, p. 22, 23.

(Portal Măiastra, anul XI, nr. 3/ 2015)

    Iulian Cătălui

Un uomo universale: Ion Biberi, de Mihaela Albu

   După cele două volume nu de mult apărute, Mircea Popescu, un cărturar, un ziarist, o conştiinţă[1], distinsul scriitor, critic, istoric literar şi profesor universitar Mihaela Albu ne oferă un alt volum monografic, plin de erudiţie, foarte bine documentat şi scris, intitulat Un uomo universale: Ion Biberi, apărut la Ed. Aius din Craiova, în 2015. După cum spune chiar autoarea în Argument, această carte reprezintă o a doua ediţie, revăzută şi, „pe cât i-a fost posibil, îmbunătăţită cu noi informaţii”, ediţia anterioară apărând în 2005 la Ed. „Fundaţia Scrisul Românesc”, fiind precedată de mai multe articole publicate în Analele Universităţii din Craiova, în Arhivele Olteniei, Convorbiri literare, Ramuri ş.a.

Mihaela Albu a început să scrie despre omul, scriitorul, savantul Ion Biberi (1904-1990) cu mulţi ani în urmă, când acest interesant şi erudit om de cultură încă mai trăia, din dorinţa de a face cunoscută şi de a omagia pe „una dintre cele mai profunde personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti”. Autoarea mai spune că nu a dorit să facă un simplu omagiu, ci şi-a propus să readucă în actualitate un om, dar mai ales o operă care, atât cantitativ, dar mai ales calitativ, prin complexitate şi diversitate problematică, îl poate contraria pe cititorul vremurilor prezente, marcate de viteză, Internet, Facebook, Twitter etc. şi de o aglomerare informaţională ce împiedică de cele mai multe ori aprofundarea. Aşadar, Mihaela Albu a realizat două operaţiuni monografico-literare, şi chiar filosofice, cea de recuperare a unui autor, în baza operei sale, a cărţilor acestuia, mai mult sau mai puţin uitate, a interviurilor, mărturiilor confraților de condei etc., care necesită o muncă de arhivă şi bibliotecă destul de anevoioasă din partea cercetătorului, precum şi cea de readucere în actualitate, de iniţiere a cunoaşterii operei sale pentru noile generaţii de cititori, de repunere în discuţie a operei savantului şi scriitorului de factură renascentistă, Ion Biberi. 

   Opera lui Biberi este una bogată (peste 30 de volume) şi variată, de la studii de psihiatrie, psihologie şi antropologie, unele foarte apreciate, ca de pildă Thanatos, Funcţiile creatoare ale subconştientului,Visul şi structurile subconştientului sau Principii de psihologie antropologică, trecând prin eseuri, romane, teatru, critică literară, precum Poezia, mod de existenţă, Argonauţii viitorului, Proces sau Hanibal. Piesă în două părţi, până la cărţi de artă plastică (Brueghel, ciudatul, Peter Brueghel cel Bătrân, Arta suprarealistă), publicistică, interviuri, volume de popularizare, maxime etc., necesitând, în opinia d-nei Albu, o „permanentă aplecare” din partea cititorilor, un prim pas în înţelegerea uriaşei opere biberiene, pornind de la premisa pe care chiar autorul mărturisea că a luat-o ca deviză a întregii sale vieţi creatoare, anume aceea că „omul este multidimensional” (şi nu „unidimensional”, cum spunea exponentul de frunte al şcolii neo-marxiste de la Frankfurt, Herbert Marcuse, care, în plus, chema şi la „liberarea sexuală”, deşi el critica stadiul la care ajunsese omul atât în capitalism, cât şi în comunismul sovietic) şi că nu poate fi cunoscut decât prin studii interdisciplinare. De asemenea, Biberi a intenţionat să conceapă o „teorie a cunoaşterii”, el având o „gândire cosmologică”, încercând continuu să acumuleze, desigur în mod calitativ, şi nu numai cantitativ, iar ulterior să formuleze o teorie proprie asupra universului uman, o „weltanschauung”, întreaga existenţă fiindu-i astfel „însemnată de multe strădanii”. Mihaela Albu mai susţine că în tot ceea ce a scris, cercetătorul Biberi a pornit de la o vastă bibliografie, studiind subiectul până la epuizare şi lansând nu de puţine ori „teorii proprii în ştiinţă”.  În numeroase dintre eseurile-confesiuni, tipărite de-a lungul timpului, Biberi însuşi făcea referire la unitatea pe care o conţine varietatea domeniilor abordate, prin toate năzuind să cunoască, să ajungă la o cât mai profundă pătrundere a complexităţii fiinţei umane. „Desprinsă din anonimat prin spirit, dar mai ales prin „ştiinţa” de a reflecta universul cultural în care s-a format, conferindu-i noi valenţe prin noi interpretări, opera lui Ion Biberi s-a impus şi a trezit admiraţia multor confraţi, şi, desigur, a cititorilor”, subliniază Mihaela Albu.

   Studiile asupra operei sale au fost ocazionale, cu referire la o carte sau alta; alteori, deşi generalizatoare, nu au avut intenţia cuprinderii întregii opere (în dicţionare, de pildă). Mihaela Albu precizează că, prin prezenta monografie, şi-a propus să dezvolte prezentarea unei personalităţi formate într-un context socio-cultural de mare efervescenţă creatoare (perioada interbelică), să o privească în consonanţă cu generaţia sa (Generaţia 1927, Criterion, Generaţia Crinului alb, Generaţia tânără, Generaţia 1930), al cărei lider era, incontestabil, savantul, scriitorul şi istoricul religiilor Mircea Eliade, dar mai ales să-i prezinte opera, pe cât de diversă ca arii tematice, pe atât de omogenă ca stil şi interpretare. Prin cunoaşterea operei biberiene, dar şi prin introducerea câtorva repere biografice şi a unor fragmente din corespondenţa pe care chiar autoarea a avut-o cu Ion Biberi şi în care scriitorul şi-a mărturisit detalii ale existenţei, dar mai ales concepţia de gândire şi abordare în ştiinţă şi literatură, omul Ion Biberi va fi prezent.  Aşadar, creaţia şi omul, sau opera şi viaţa. Criticul, istoricul şi monografistul Mihaela Albu a explicat (tot în Argument) şi titlul cărţii sale, „un uomo universale”, prin dorinţa de a sublinia „structura enciclopedică”, renascentistă, a scriitorului şi savantului Ion Biberi (licenţiat în Medicină, cu doctorat în medicină şi chirurgie, specializare şi documentare la Paris, Sorbona şi Collège de France, urmând şi Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, vorbitor excelent de germană şi franceză, care a citit şi studiat aproximativ 18 ore pe zi, din mai multe domenii, adevărată performanţă, doar Mircea Eliade mai reuşea acest lucru!), recunoscută de către mulţi dintre colegii de generaţie.

   Cartea Mihaelei Albu, este deci o restituire necesară a operei şi omului Ion Biberi, puţin cunoscut alături de cei din Generaţia 1927. Studiul este împărţit în patru mari capitole ori secţiuni : 1). Perioada interbelică. Context politic şi socio-sultural; 2). Ion Biberi – repere de biografie spirituală; 3). Savantul şi scriitorul Ion Biberi şi 4).Concluzii. Acestora li se adaugă Prefaţa eruditului critic timișorean Cornel Ungureanu, Argumentul, de la începutul volumului, o bibliografie critică şi anexe, acestea din urmă cuprinzând: o bibliografie a operei lui Biberi, câteva articole ale lui Ion Biberi în Biletele de papagal argheziene, Pagini de corespondenţă, Barbu Cioculescu în dialog cu Mihaela Albu sau „Amintiri despre Ion Biberi”, indice de nume şi un mic album fotografic. 

   În intersantul capitol despre generaţia strălucită din perioada interbelică, care a reprezentat poate cea mai valoroasă perioadă culturală din istoria României, Mihaela Albu precizează că nu a dorit nici o prezentare, şi nici o analiză detaliată a generaţiei menţionate, ci a urmărit ca în tabloul general să afle locul ocupat de Ion Biberi, deoarece scriitorul aparţinea, „prin vârstă şi implicare în activitatea literar-culturală, unui grup de intelectuali la care – pentru însemnătatea lui în istoria culturii române se face referire în mod repetat”. Cu toate acestea, numele lui Biberi este rar întâlnit, deşi formaţia sa, prezenţa în presa vremii, alături de colegii lui de condei, o îndreptăţeşte pe Mihaela Albu să-l includă şi să-i urmărească activitatea pe fundalul general al vremii respective, nu lipsită de contradicţii, şi „în consonanţă cu congenerii lui”.  De asemenea, autoarea nu a insistat pe prezentarea orientării politice a lui Biberi, el trăind şi în întreaga perioadă comunistă din istoria României (1947-1989), una tragică de altfel, dar a ţinut să precizeze neimplicarea scriitorului şi savantului severinean, cu origini franco-germane, în viaţa politică, iar după 1945 încercarea de păstrare a unei „echidistanţe faţă de ideologia comunistă”. Chiar dacă a publicat pe prima pagină a Scânteii, ceea ce a scris nu poate fi asimilat unei adeziuni la doctrina oficiosului partidului, mai subliniază autoarea. Una dintre insulte şi puneri la zid a scriitorului ca persoană „compromisă”, alături de alţi confraţi, Mihaela Albu a găsit-o într-o luare de cuvânt a celei care se va considera disidenta de mai târziu (aş spune mult prea târziu sau deloc), Nina Cassian, care, într-o şedinţă a Uniunii de Creaţie afirma că: „Documentul mi-a arătat că n-am fost suficient de trează pentru înlăturarea din sânul nostru a unor elemente care nu au ce căuta. S-a vorbit despre prezenţa în Uniunea Scriitorilor a unor oameni compromişi politiceşte ca Ionel Teodoreanu, Ion Biberi. Sunt oameni care promit de ani de zile că scriu, dar nu se vede nimic”. Cu timpul, Biberi scrie şi începe să publice, dar niciuna dintre cărţile sale, spune d-na Mihaela Albu, nu va reflecta compromisuri şi nu au nicio legătură cu cele afirmate zelos şi chiar odios de Nina Cassian în acea vreme, când afirma că: „Numai în realismul socialist se poate realiza într-adevăr arta”! Ion Biberi a avut permisiunea să publice în timpul comunismului abia după 20 de ani de la instaurarea acestuia în România. Autoarea citează și opinia Monicăi Lovinescu față de opera, dar mai ales de atitudinea demnă a scriitorului, punând în comparație adeziunea faţă de oripilanta politică a partidului pe care o făcuse scriitorul, nu lipsit de talent, Petru Dumitriu, când a scris, a compus mai degrabă, înfiorătorul, dezgustătorul roman Drum fără pulbere: „lui Ion Biberi nu îi prisosea talentul şi aplecarea către ştiinţă şi cultură, dar avea în plus şi conştiinţă şi nu putea face compromisuri de genul celor făcute de Petru Dumitriu, Nina Cassian” şi mulţi alţii et ejusdem farinae – cei de aceeaşi teapă. Iar Virgil Ierunca îl va încadra pe Biberi într-o „elită a intelectualilor noştri de seamă, adică printre cei care grăbeau ieşirea noastră din provincialism spre a inaugura o necesară contemporaneitate cu valorile universale”.

   Deşi nu a fost implicat în politica Partidului Muncitoresc Român, devenit, mai târziu, Partidul Comunist Român, fiind mai degrabă o „persoană aparent extrasă din furtunile cotidianului”, Ion Biberi – scriitorul – era la curent cu realităţile cultural-literare ale României, dar şi din lume, în special din Occident, acest lucru fiind probat de scrierile sale, activitatea din presă şi chiar din rememorările colegilor literaţi, şi nu numai.

   Concluzia Mihaelei Albu este că elita la care se referea Ierunca a dat culturii române mare parte din strălucirea la care ne raportăm astăzi, valoarea ei venind şi din formaţia de tip enciclopedic a fiecăruia dintre membrii săi. Un astfel de intelectual a fost şi Ion Biberi, cel care, prin vastitatea şi diversitatea domeniilor abordate, poate fi considerat drept unul dintre – „din ce în ce mai rare azi la noi”, afirmă autoarea, – spirite universale.               

C.M. Popa – Ion Biberi în lumea de azi (rev. Arges, iunie 2015)

Dan Anghelescu – Un model de uomo universale (Ion Biberi în viziunea Mihaelei Albu), în Nucul oltenesc, iunie 2015.  

Premiul pentru critică literară „Dan Alexandru Condeescu” în cadrul Galelor Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER) pe 2011 pentru vol. Mihaela Albu, În labirintul cărţilor, Editura Aius, Craiova, 2010.