„Segmentate de mici pauze de declaraţii ferme, poemele lui Eleanor Mircea sunt sau rugăciuni, sau un fel de blesteme-viziuni scrâşnind din aliteraţii şi rime întunecate. Unele lungi, deşirate şi mârâitoare, altele picături de esenţă. Există însă şi poeme ale sensibilităţii, iubirii şi visării. Aş apăsa mai degrabă pe forţa năstruşnică a textelor umplute cu cioburi de ritualuri şi cu figurile hâde ale basmelor. E o mare bucurie a scrisului izvorât din receptarea flămândă a unei lumi cel mai adesea ratate şi pocite. Milă şi umor deopotrivă într-un recital flexibil şi nărăvaş.”
