Amor cascador

Încă din titlul său, volumul Florinei Ungureanu îşi dezvăluie liniile tematice asemenea voalurilor care îmbracă un trup feminin, fără să-l acopere deplin, ci punându-i şi mai bine în valoare formele lascive. Această transparenţă a limbajului poetic este în acord cu întregul discurs confesiv, lipsit de jonglerii ambigue ori metaforice, dar care sunt rezultatul unui eros imprevizibil, ce îţi taie respiraţia prin salturile senzuale şi, uneori, spectaculoase. Numai că şi cascadoriile amoroase au un sfârşit, iar fiinţa trebuie să se regăsească din nou, după ce propriul suflet a fost spaţiul acestui spectacol neobişnuit. Poemele Florinei Ungureanu spun povestea de după povestea de dragoste, fiind o rătăcire în sine, o zbatere între trecutul iubirii şi prezentul absenţei sau „existenţa permanentă/ a absenţei/ în viaţă”, o rugăciune închinată uitării, care ar trebui să exorcizeze dorul, regretele şi, mai ales, pasiunea nestăvilită, vie şi arzătoare a femeii dintotdeauna.