Catapoesis. 16 poeţi italieni antagonişti

Catapoeţii italieni nici nu mai flutură un stindard. Poezia devine manifest, sabie şi pană, antrenând, în actul impur al poiesis-ului (Cuvântul  des-îndrăgostit, revenit în Cetate după exilul într-o postmodernitate, da, derizorie în substanţa şi în finalitatea sa de esenţă şi de profit consumistice), aproape tot instrumentarul mediatic pe care saltul ştiinţific şi tehnologic fără precedent i l-a mijlocit.
Ceea ce s-a schimbat, de la evul Novissimilor încoace, îmi pare a fi conştientizarea încă şi mai acută nu atât a exhibării Adevărului ca atare, cât atribuirea acestuia a unei adrese de destinatar, pe cât posibil precise, fie în termeni generici, fie în termeni de protest în stradă. Un salt, deci, de la constatare la contestare, de la descriere la asalt, pe urmele denunţării consecinţelor acelei mutaţii antropologice identificate şi procesate de Pasolini.