Lucreţiu Pătrăşcanu, demnitarul filosof

Cei mai mulți dintre noi ştim că Lucreţiu Pătrăşcanu (1900-1954) a fost avocat, profesor de Economie teoretică la Facultatea de Drept din București, om politic comunist, ministru al Justiției în primul guvern al generalului Constantin Sănătescu de după 23 august 1944, dar filosof, nu! Da, din păcate! Pătrăşcanu a fost primul teoretician marxist care a supus unei „analize spectrale” filosofia românească, în lucrarea Curente şi tendinţe în filosofia românească, apărută în 1946.
Ministrul Pătrăşcanu s-a aplecat asu­pra cugetării filo-sofice româneşti, spunându-şi cuvântul din scaunul puterii pe care, vre­melnic, a deţinut-o. De aceea, se poate afirma că ceea ce a scris despre filosofii români (T. Maiorescu, C. Rădulescu‑Motru, P.P. Negulescu, Mircea Florian, I.D. Gherea, Lucian Blaga, Nae Ionescu, C. Noica, Emil Cioran, Vasile Băncilă, Al. Mironescu, Ernest Bernea ş. a.) îl face răspunzător de „epurarea” făcută, ulterior, a acestora din cultura română. Limba de lemn în care a fost scrisă cartea, trunchierile și interpretările scoase din context au făcut ca volumul Curente și tendințe în filosofia românească să fie, pentru multe decenii de comunism, un fel de pat procustian în care era vârâtă filosofia românească. Scriind această lucrare închinată cugetării românești, Lucrețiu Pătrășcanu nu a făcut niciun serviciu culturii noastre.
Putem spune că el a dat tonul interpretărilor marxiste, defor­matoare și partinice, ce vor fi preluate, mai apoi, de către exegeții comuniști. Lucrețiu Pătrășcanu și-a asumat sarcina de a desființa filosofia românească, de aceea poate fi considerat groparul acesteia.

Adrian Michiduță