Uimitoarea poveste a băiatului care şi-a mâncat propriul peşte

Fragment din carte:

„Noaptea se întâlni cu Peştele. Cei doi gardieni îl mai slăbiseră în ultima vreme pentru că aveau acum şi o altă misiune care părea să-i preocupe mai mult. Unui sculptor îi fusese încredinţată misiunea de a ciopli o statuie, de data asta într-un bloc de piatră desprins din stânca Francezului. Statuie care părea să capete forma unei creaturi deopotrivă cu trăsături de om şi de peşte. Băiatul ar fi zis că îl reprezintă chiar pe el dacă n-ar fi fost de-a dreptul uriaşă în comparaţie cu dimensiunile lui – sculptorul se urca pe o scară interminabilă sprijinită de blocul de piatră neagră – şi dacă n-ar fi avut trăsă-turile acelea sobre şi rigide, ca un rictus, care nu păstrau nimic din aerul şăgalnic şi copilăresc al originalului. Astfel încât gardienii îşi păzeau acum mai mult statuia decât zeul (era şi mai comod pentru că statuia nu se deplasa), iar zeul putea umbla mai în voie.

Zeii au umblat cândva pe pământ.

Te-ai fi aşteptat ca, la plecare,

să se scufunde în ape.

Dimpotrivă,

s-au cocoţat undeva în cer.

Pentru că peştii sunt prea înţelepţi?”