Era o fântână

Elena Farago

Prezenţa Elenei Farago în contextul literaturii române interbelice este, fără îndoială, un progres semnificativ, având o contribuţie importantă în dezvoltarea literaturii române. „Vestală neobosită a focului sacru”, după cum o considera Perpessicius, este situată cu prudenţă de George Călinescu, după o exigentă evaluare estetică, între simbolişti,  considerând că este capabilă de o „mare vibraţie emotivă” care face din ea „o remarcabilă poetă a dragostei pudice”.

Elena Farago este îndreptăţită la o recuperare a ceea ce rămâne valoros din opera sa, care, raportată la realizările epocii în care a scris, se distinge prin suflul nou, cu totul personal, printr-o sensibilitate ieşită din comun şi, nu în ultimul rând, o frumuseţe a expresiei, a imaginilor poetice, precum şi o mare disponibilitate de mânuire a limbajului poetic.

Ada Stuparu