Plantele medicinale sunt specii vegetale, cultivate sau spontane, care prin compoziţia lor chimică au proprietăţi farmaceutice şi sunt folosite în terapeutica umană şi veterinară.

Foarte puţine ţări din lume se pot lăuda cu o bogăţie aşa de mare de plante medicinale. Din păcate, în timpurile noastre, farmacognoziei şi fitoterapiei nu i se acordă importanţa cuvenită, cu toate că este cunoscut faptul că unul din cinci produse medicamentoase este făcut folosind ca materie primă unul sau mai multe produse vegetale.

De asemenea, pentru multe medicamente s-a căutat, cu ajutorul diverselor procedee chimice, să se reproducă în laborator o parte din principiile active ale plantelor. Într-adevăr, de foarte multe ori s-a reuşit acest lucru cu mai mult sau mai puţin succes. Acestea însă nu vor putea niciodată să reproducă în totalitate toate principiile active din plantele respective, precum şi procentele în care acestea sunt „amestecate” în produsul vegetal şi deci nu vor avea nici pe departe aceleaşi calităţi ca plantele din care sunt făcute.

Plantele medicinale reprezintă materia primă pentru fitoterapie. Încă din zorii existenţei sale, Omul, la început din instinct, apoi din intuiţie şi experienţă, iar mai târziu printr-o abordare ştiinţifică, raţională, a folosit şi continuă să folosească, în scopul vindecării sau ameliorării bolilor, plantele medicinale. Plantele medicinale care cresc în ţara noastră, în majoritatea lor, sunt puţin cercetate şi cu atât mai puţin valorificate. Farmacognozia şi fitoterapia românească încă rămân, în mare parte, fie folclorice, fie bazate pe studiile şi materia primă de import, în ciuda marilor eforturi întreprinse de puţinii cercetători români (O. Bojor, M. Alexan, E. Giurgiu ş.a.) care şi-au dedicat cercetările acestor vegetale tămăduitoare.